apropie-te de retină stai dreaptă între vertebrele tale au crescut ierburi amare
te deosebesc cu greu ești un contur cu inima bătând graffiti traversând zidurile
până la atingerea unor piei umane atât de umane
încât prin porii lor bătrâni urlă o iarnă fără ferestre
trăiești pe partea dinspre răsărit a unui tablou
dintr-o țară unde războiul e așa timid și nu se îndură niciodată să înceapă
dinspre mine se aud voci sistem de apărare acuzare sau nu știu ce lumi
dispărute pentru totdeuna
bunele intenții sunt mereu baricadate când e ger sunt smulse și roase fără milă
da fără pic de milă fără nume proprii și anotimpuri ordonate
aerul îngheață sub inimă nu nu mai avem dreptul la brazi împodobiți la oameni amabili
am pierdut până și dreptul la toamnă ne e frică să fugim să ne privim în oglindă în ochi
hibernăm lipiți de pereții de carton ai arterelor visăm inși împăiați
ochelarii pentru vremurile cu soare le-au acoperit fața părinții mila
probabil că așa poți recunoaște moartea când ai gust de pământ în gură
ultima răsuflare de om
lungă șuierătoare resemnată(sau nu)ți se face milă ni se face somn
gravitația ne lovește drept în cap rămânem traumatizați de propriile noastre cuvinte
greșeli oameni înșelați triști sau pur și simplu morți
toți se mută în locul ăla sinistru din piept unde nu se propagă sunetul
își invenetează un șemineu copii fericiți dorințe prietenoase și
începe să ningă