fără să închizi ușa
ai doar un somn fragmentat, atât cât să întinzi visul
printr-un fel de tristețe
o haină largă, umbroasă
o porți numai când nu ești văzut
o agăți de o frică, de un regret și treci pe sub prag
acolo se adună
furnicile de pământ, durerea

și descoperi prea devreme
că nu faci pașii nici înăuntru, nici în afară
să nu dărâmi apărările

așa, cu mâinile împreunate, rămâi în ger
un curent greu
te trage spre el, te aruncă în camera fără uși
o singură mișcare în tine ar putea sparge
câteva boluri, încrederea