În fața luminii doar umbre.
Așa rămâneam,
sprijinind amintirile pe vise
și viața noastră pe nisip.
Necuprinși, neînsingurați,
privind când înainte,
când către fuga
păsărilor prin zbor.



Când eram copii
și ne jucam înainte de apus,
ba mureau oameni,
ba se aruncau în lume cai,
viața o țineam cu brațele
în jurul nostru.
În fața luminii doar umbre
și atât.