Este un iris prea bolnav,
să vadă totul numai drept
în lumea plină de gunoaie.
Se înregistrează numai imagini
contorsionate și chiar întunecate
ce lasă în urma lor doar zoaie.

E atâta ură în licărirea lor
că și un cactus are acum țepii mai fini.
Lumina ce dădea speranța
este înghițită cu o foame de lup
iar resemnarea tristă vine ca o nebună
și calci pe jar și calci pe spini.

Lucrurile orânduite puse în raft
sunt văzute de irisul nevindecat
ca o eroare de calculator prea vechi
care îți dictează mersul clipelor.
Invadate de prea multă monotonie,
zilele salută viața și tot ce este un păcat.