Legat sunt de cei ce vin
cu umerii plecati, neingrijiti,
cu lacrimile-nghețate,
și privirile dizolvate-n depărtări.
Au strigătul veșnic înțepenit
între două gesturi
veșnic neterminate, absolvite,
o lacrimă care tot uită să curgă
în șanțurile obrazului.

E o lume de strigăt,
adâncita-n plină pierzanie
dezvăluită așa cum e
o cărare-mpiedicată,
îngrijită de doi lucrători
unul de sus, altul de jos,
deșertați din cele două emisfere
cu armele la vedere.

Încruntați, duri, neînduplecați
măturând brazdele mari
cu percutoarele țăcănind,
înegrind cerul cu durere,
un urlet ca o rană mustindă,
întinzindu-se pe toată halca de aer
direct sub linia orizontului,
din care răsar sclipind metalic
așchii din mila zilnică...

Legat sunt de cei ce-și revarsă
durerea și chinul, și obida,
legitimați de nemărginire
să-mi înfrunte chipul...