el mă ține pe lama
unui microscop...
și se miră, i se pare că semăn
cu un vers de Maiakowski,
scris în zig-zag...
ar decupa, din visele mele,
aripi de papagal...
și-ar râde! de-atâta mirare,
de-atâta fierbere pe lângă
focul unei istorii
cu fulgi de dragoste...
m-ar face o pernă orientală,
un romb de dor, parfumat
cu amor... de mătase!
să-i foșnesc un haiku roșu,
otrăvitor, din fire de fier,
sulițe de femeie înșelată...
mi-ar cere moartea, lovind
în pieptul meu cu valuri,
mi-ar cere să-l înec...
să-l plâng, să nu-l salvez!
el încă nu știe să accepte
un dans, pe furiș, cu luna.
el nu bănuiește...
că timpul îl obligă
cu un vers de Maiakovski,
scris în zig-zag...
„trece luna – soția mea.”

19 ianuarie 2009, 02:02
pentru Felix