agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ LaraicaElbaSavașiDrina
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2006-05-14 | |
Acolo unde cerul se sfârseste,
Si omul unde incă n-a ajuns, In locul unde totul te vrăjeste, Căci totu-i un mister de nepătruns. Acolo-a luat fiintă ce n-are inceput, Acolo se sfârseste ce capăt n-a avut. In acel loc stătea El, Tatăl cu-ai Săi fii, Cu toti acei care la dreapta-i aveau loc, Cu ingerii ce erau mii de mii, Sub mărul cel păzit de sabia de foc. Stăteau privind cu toti la muritori, Cum se distrug de seară până-n zori. Si cânturi se-auzeau, cânturi de bucurie, Pe El il lăudau, pe Tatăl cel ceresc, O mie de ingerasi, cu trâmbite o mie, Cântau prea-dulci cântări, cântări ce te vrăjesc. Asemenea-armonie, numai acolo este, De parcă e un basm, o filă de poveste. Dar incă o cântare se auzii de jos, Dintr-o bisericută din lemn mai vechi si ros, Iar Tatălui plăcu acea dulce cântare, Găsind pentru-acei oameni milă si indurare. Spre ingerul Iubirii privirea isi sucii, Si când ii găsii fata, Tatăl asa rostii; -Ascultă tu, Iubire, ce mândru trâmbitează, Sunt toti supusii Mei, te du’i imbratisează, Salută-i pentru mine, eu rămân să privesc, Ia muritorii mei, cum ei se schingiuiesc. -Mă duc acum părinte, ma duc să ii salut, -Of uita-te la ei, Eu oare i-am făcut? Privea acum departe, departe de-acel loc, Spre-o tară unde toti se ucideau cu foc. -Ingerul Mortii-mi pare că astăzi are treabă, Se urcă si coboară cu tot mai multă grabă, Sa-i poarte toti deodată văd că nu izbuteste, Uite un inger care din lucru nu se-opreste. Nici cel ce M-a trădat văd că nu are stare, Se bagă printre oameni cu coada lui cea mare, Durere! Câti supusi prin lume-ai raspandit? -Nu stiu, Părinte crede, dar toti au obosit, Mi-a spus azi o solie că au de lucru mult, Te-ndură Tu părinte de-al astei lumi tumult. -Cum pot să mă indur? căci ei s-au tras de păr, I-am spus eu lui Adam: ”să nu te-atingi de măr!!!” El m-ar fi ascultat pan’ Eva să apară, Ei singuri si-au facut-o, ce pot să le fac dară? -Tu ai puterea Tată s-opresti a mea putere. -Eu am puterea, stiu… dar ei au vrut durere, Ia uite, trei copii, acuma au murit, Chiar in această clipa sfârsitul i-a gasit, Să m-i aduc-aici!! a spus dar Imparatul, Si a mai poruncit: Sa vină Necuratul! Si ca intr-o clipită copiii s-au ivit, Cum au ajuns acolo din plâns s-au potolit. -Veniti,v-apropiati, mâncati si fiti sătui, Ca voi acolo jos mai sunt incă destui. Dar cel mai mic din ei, era cuprins de teamă, Si tot spunea intr-una: eu vreau la mama… mamă!! -Stai linistit copile, acum esti langa Mine, Aici tu uiti de spaimă, aici totul e bine. Atunci dar o solie veni cu mare grabă: -Am fost sa-l chem pe Diavol, mi-a spus ca are treabă. -Cum? incă indrăzneste să nu se mai supună? Uite ce am creat, uite ca asta-i bună!!! Atunci mai spuse-atât Prea-Bunul Dumnezeu: -Spune-i că de nu vine, Mă duc să-l chem chiar Eu! Si cum plecă solia, Ura-si facu intrarea, Ii trebuia supusi ca sa-si sfârsea’ lucrarea, Se-apropie de Tată făcând o plecăciune, Si mi de rugaminti se puse ea a spune: -Te-ndură dar de mine fă bine si dă-mi, Tată, Pe langă cele zece, mai da-mi Tu o armată, Din zece oi ce sunt, una-i cu lâna sură, Din zece ce iubesc, nouă sfârsesc in ură. -Nu, nu-ti mai dau supusi, tu ai mai multi ca toti, -Mai dă-mi inc-o armată, mai dă-mi căci stiu că poti. -Nu-i vorba dacă pot ori de nu am putere, Aicea este vorba,de vrut, iar eu n-am vrere. -Mai dă-mi te rog o sută, -O sută numa’ ? ‘ti dau! -De mi vorbesc Părinte, o sută de mii vreau! -Să piei din ochii Mei, nu vezi că ai destui? Armată ca a ta nu-i mai a nimănui . -Dar nu eu sunt stapână. răspunse atunci Ura. -Să vină Necuratul, c-a intrecut măsura.. Iar tu.. Ti-am spus să pleci, nu vreau să te mai stiu, De vrei ca să mă vezi, să vi când n-am să fiu! -Adică-n veci de veci n-am să mai calc pe-ast’ glie? -Ba da,ai să mai calci, când eu ti-oi da solie. Si-atunci din umbra mare, o umbră răsării, Si-n fata Tatălui umbra pe loc se-oprii, -Tu m-ai chemat aici? Să-mi spui ce vrei Stăpâne, Căci azi am multă treabă, nu vreau s-o las pe mâine. -De când Eu te-am creat, nu m-am gândit in veci, C-a ta prezentă neagră mi-a lăsa ochii reci, Spune-Mi cum indrăznesti, pe Ură s-o trimiti, Ca să-i mai dau supusi, ori voi nu mai gânditi? O ai pe ea, mai ai, Suspinul si Durerea, Apoi mai ai Păcatul, si Chinul si Averea, Lacrima si Oftatul sunt tot ai tăi supusi, Minciuna si Veninul, prin care colt sunt dusi? -Nu inteleg ce-mi spui, tre’să pornesc la drum. -Să stai să mă asculti si-apoi să pieri in fum, Mai ai si-Obrăznicia, Ciuda si cu Trufia, Apoi in loc de cinste, stă sus de tot Mândria. -Si ce doresti să fac? să-i fac ca să dispară? Ori asta nu se poate, nu-n lumea de afară. -Si-ntre indrăgostiti iti bagi coada-ti spurcată, Regret că te-am creat atunci, de mult, o dată. -Asa este Stăpâne, spuse marea Iubire, Mă lupt din răsputeri căci tin la omenire, Dar vine el apoi si-l văd din a mea luptă, Cum el cu-ai săi supusi tot râd si se infruptă, Si-atunci mă-ndrept din nou către alti doi copii, Si-i fac să se iubească fară să stiu ce-a fi. -Are dreptate ea? spuse al lumii Tată, Când ai să te opresti? ai să te-opresti vreodată? Nu vreau să lupt cu tine, să ucid nu-mi stă in fire, Dar sabia de-mi scot, tu mortii-i vei fi mire. -Atâta timp cât lumea de Tine nu ascultă, Atâta timp cât ura din ce in ce-i mai multă, Atâta timp cât Moartea se tot plimbă hai-hui, Eu intru doar in omul ce nu-i a nimănui. -Dar toti sunt doar ai mei, ori poate ai uitat, -Au fost de mult asa, de mult, e-adevărat. Acum chiar ei mă cheamă, si vor să m-i se-nchine, Pe mine mă iubesc si se incred in mine. Rusine nu imi este, de mult murit-a ea, Să recunosti Părinte, lumea e toat-a mea. -Vezi că vorbesti prostii, tu crezi c-am să las Eu? Să se intâmple asta? Eu, Bunul Dumnezeu? Of cat gresesti si intr-una tu Mie mi-ai gresit, De nu ai fi fost tu, omul in veci n-ar fi murit. -De nu as fi fost eu cel care sa decadă, Un altul ar fi vrut in locul meu sa sadă, Tu teamă n-ai că mâine sa mor de-ar trebuii, Un altul să-mi stea-n locu-mi pe poimâini s-ar găsi. -Tu chiar nu ai rusine, nu stiu cum indraznesti, Cu Cel Atotputernic chiar astfel să vorbesti. Iar Binecuvantarea mai cuvantă din nou: -Ca mâine te-as inchide in negrul tău cavou, Să nu mai iesi in veci, in veci să nu te stim, Regret că te-ai născut, că frati trebe sa fim, As vrea să nu mai fi, iar Moartea să te ducă, Si-n fata Tatălui in veci să nu te-aducă. -Ai vrea, eu stiu c-ai vrea, dar vezi că nu se poate, Căci Tatăl Cel Milos gânditu-Sa la toate, Si eu sunt fiul Lui, deci n-are să m-omoare. -Si tu esti fiul meu, vezi asta tot mă doare. -Tată, dă-mi mie lumea, de-o grijă dar te scapă, Căci uite dintr-o mie, o mie fug spre groapă, Iar dacă cinci mii stau si au Păcatu-n fată, Apoi cinci mii il cheamă, si-l vor intr-a lor viată. -Iarăsi nu sti ce spui si iarăsi mă surprinzi, Că multa indrăzneală ai coarda s-o intinzi, Tu spui că dintr-o mie toti au să t-i se-nchine, Si unul, nici chiar unul, n-ar vrea să vin’la mine? -Exact, ai inteles,ba chiar Te si blesteamă, De Numele-Ti, de Tine de mult nu mai au teamă. Se-nchină doar la mine, sufletul lor e-al meu, Si au uitat de mult de Tine, Dumnezeu. Mie imi spun părinte, doar mie imi spun tată, Deci toti să m-i dai mie, să m-i dai toti o dată. -Prea multă cutezantă, prea multă indrăzneală, Vorbesti fară de tine si fară de sfială, Omul e munca mea, precum esti tu la fel, La tine am gresit mai mult decât la el, Tu esti tot o greseală, o imperfectiune, Dar omul prin părti rele mai are si părti bune, El are ceea ce tie de cand esti iti lipseste, Desi trăieste un pic,tot timpul el iubeste. -Se poate că iubeste, o stiu chiar foarte bine, Iubeste ce-i in lume si nicidecum pe tine, Pe mine mă iubesc, pe mine mă adoră, La mine tot se roagă, pe mine mă imploră. -Pierdut esti pentru mine, degeaba, esti pierdut, Când te-am creat pe tine, ce-i fi nu am stiut. Si spui că toti se-nchină numai la chipul tău? Că au in cap doar ură si-n suflet au doar rău? -Să-i punem la-ncercare, să-i vezi cum te injură,, -Asa-i spus si de Iov, tu cu spurcata-ti gură. -Dar Iov, a fost de mult, nici nu il mai tin minte. -Să te masori la gură, la limbă si cuvinte, Eu stiu că tu ai vrea să sezi pe tronul Meu, Dar n-are să se-ntâmple atât timp cât sunt Eu, Are să vina ziua când lumea s-a sfârsii, Si-n acea zi frumoasă nici tu nu vei mai fii. -Ascultă-mă stăpâne, si-al meu.. si-al nostru Tată, Vezi pentru-această luptă azi eu imi strâng armată, -Să-ti strângi căci fără minte pe tine Te-am creat, Tu vrei să lupti cu mine,când viată eu ti-am dat? Acum te du’in lume,te las să-ti faci menirea Te du dar ,chinuieste cum sti tu omenirea. Apoi plecă Cel Negru si umbra dispăru, Lumina cea frumoasă la locu-i apăru. -Incepe iar Sabatul, e ziua-mi de odihnă, Toti cei de-acolo jos se-nvârt fără de tihnă , Poate-a avut dreptate,Umbra ce a plecat, Sunt prea putini pe lume cu sufletul curat. ................................................................................................... |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate