Un clopot…

Un clopot bate dincolo de zare,
veacurile mor în noaptea divină,
cântări se-nalță pentru fiecare,
în suflet îmi tremură o lumină.

Pecete-am pus în durerea străină
venită-n povestea iubirii de lună
și-n jocul uitării din vechea grădină
mi-am adormit cenușa gri, străbună.

M-am scurs neștiut în blânde izvoare
și-n zborul de pasăre albă-am plecat,
în munții cărunți, de dor, am fost floare
și-n pădure cu verde m-am îmbrăcat.

Copacul din mine duios a cântat
copiilor mării, bolții senine,
oamenilor, în prag, cer le-a scuturat,
dragostea firii și dorul de bine.

În imnul chemării, de-nceput de lume,
clipa de viață, de vis, trist mi-am trăit
cu arșița durerii ce n-o pot spune,
în umbra vechii tăceri m-am auzit.

Un clopot bate dincolo de zare,
veacurile mor în noaptea divină,
cântări se-nalță pentru fiecare,
în suflet se stinge neagra lumină.

Mariana Rogoz Stratulat

Panciu, 12 noiembrie 2008