O punte de îngheț încovoiată
sub gânduri mohorâte, adânci
spre un vis de iarbă fragedă, înaltă
și cântec nou lipsit de rugi.

Himeră dulce-acrișoară în palmă
mă-îmbie ușor să nu m-alung
și-n foc de vreascuri vechi la-o mare calmă
ca-un fluture nătâng, senin m-arunc.

De drum străin îmi iau lumina,
pornesc neintors de la-nceput
că-mi suflă un arici: -E Ina!
Și-mi sunt iar eu. Nu am tăcut.