Cu buzele roase de frig
și mersul încâlcit de bețiv,
făcând multe mișcări în plus,
un cetățean stă pe gânduri.
Reintegrarea în spațiul lui scobit,
îi conturează un orizont trăznit.

Este un laș care iubește
tăcerea ce îl terorizează cu prezența ei.
Ploaia sosită nu îl trezește
de frică să nu-i deranjeze stropii reci.
Cu o privire năucă se închină pe ascuns,
este doar o ființă jalnică,
sub o cupolă mult prea falsă,
în lumea asta puțin ciudată,
tăcerea este o povară, este de plâns.