motto: "Noi suntem prizonierii neantului, prizonierii neantului
și strigăm din neant, în neant în neant:
de aici nu vom putea evada niciodată!"(Nichita Danilov)


străinul care se așază acum la masa ta sunt eu
se aprind felinarele ochiul meu negru încercănat acoperă clarul lunii
tavanul se face din ce în ce mai înalt soarele pătrunde încet prin crăpătura podelei
suntem deasupra orașului odată cu vârsta am învățat chibzuința iertarea și mila
o mai albă cămașă nu am îmbrăcat niciodată

pe urmele noastre alunecă o fostă primăvară despletită și tandră
unde ești gură a mea care taci în neștire
ușa se deschide sunt 4 trepte până la tine
4 trepte coborâte în fugă

m-ai înduioșat un moment

auzisem prin lume că Dumnezeu e ascuns în linia orizontului
stă acolo privește cu uimire spre noi și așteaptă
mereu am alergat înspre el voiam să ți-l aduc întreg și viu
să ți-l spun tot deodată fără nicio putință de îndoială
mereu linia orizontul părea atât de aproape
am înțeles în cele din urmă
din toată povestea aceasta a mai rămas doar un străin
care se așază acum la masa ta
fără să îți poată aduce nimic deocamdată
pentru că a devenit prizonierul unui drum
care strălucește uneori la întâmplare
parcă din ce în ce mai departe
parcă din ce în ce mai ascuns

oamenii bătrâni aprind focuri la marginea lumii
sunt singuri și poartă spre ceruri linia orizontului
copilul meu
nu e nimic pentru tine deocamdată acolo
într-o îndepărtată zi vom evada împreună
până atunci
te voi duce cu mine mai departe
spre linia orizontului desigur
ca întotdeauna


ascultă acest text în lectura autoarei