agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2009-04-16 | |
M-am dăruit ochilor tăi carnivori
și am adăugat tăcut colecția mea de speranțe, tăcuta uimire rătăcită prin anii adunați, delirul spectatorului, emoționat de regia desfrâului, urcând chiar eu pe scena vieții tale în rolul banal de vulnerabil asediat. Halucinantele îmbrățișări ale ispitei malefic stârneau utopia unei existențe fără călăuză. Poticnit de acrobațiile trecutului, mi-am liniștit inocența, îngăduindu-i să absoarbe respirația ta fierbinte care-mi alunga căința. Și-apoi, m-am refugiat în rugăciune pentru o convenabilă iertare a poverii asumate. Mi-am interzis rătăcirea iluziilor imprudente și ofensivele extravagante ale lăcomiei de foc, îngrădind haloul în trup de ascet. Veghea a fost biruită de poruncile tale și-am retrogradat într-o biată ordonanță condamnată să se dizolve în perimetrul tău. Orbitam expirat cu aripi de împrumut în jurul tainei care-mi sporea umilința de a fi propriul meu adversar și martor. Adăpostul înțelept al discreției atacat de pretenții s-a umplut cu metastazele episoadelor de confruntări, invadând brutal firescul fulgurant și a biruit coșmarul fioros al neîncrederii perfide. Rănile s-au deschis dureros sub teribile cuvinte, când nopțile s-au răzvrătit sub tăișul gesturilor dansând grotesc coșmaruri vulgare. Fantezia existenței noastre s-a contorsionat iscând hidoșenia vrajbei otrăvitoare. Pitit în păcatul comun, zgribulit și mirat, sâmburele iubirii nemuritoare a germinat blestemul florii negre a despărțirii și înstrăinării. Suntem victime și vinovați deopotrivă pentru uciderea iubirii din culpă, strivită de agresiunea orgoliilor fără frână, chiar pe semnul de toleranță și concesii. Și vom plăti!
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate