agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ sunt în corpul meu
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2009-04-17 | |
Destin
O lege a naturii face ca după vară Să se slăbească frunza, să cadă și să piară În agonie lungă, având priveghetoare Vreo inodoră floare cu searbădă paloare. Și ciclul se încheie și altul va să-nceapă După ce se așterne tacerea înghețată; În punctul oarecare de unde s-a desprins, Cea care pleacă-și lasă sămânța de nestins... Și-n liniștea cea albă, cuprins parcă sub lacăt, Așteaptă, dar, urmașul s-o ia iar de la capăt: În primăvara crudă, mugurul când se crapă Își vede frunza mamă și propria lui soartă. .................................................................... O altă rânduială, ce-n lume azi domnește, Destinul frunzei moarte ades îl înrudește Cu-acel care pe oameni în viață îi conduce, Îi poartă, îi ridică și jos iar îi aduce. Fortuna-i ocrotește pe cei ce izbândesc Și ceilalți doar asistă, cu-atât se mulțumesc. Se văd unii pe alții, poate se recunosc: Victoriosul de-astăzi ieri poate-nvins a fost. Frumoși, îndrăgostiții se cheamă și se-adună Și-n noaptea ideală petrec sub clar de lună, Respinși, nefericiții, în haine cenușii Se-mprăștie aiurea prin vaste suburbii. Și unii ca și ceilalți consideră natura Oglindă preafidelă ce reflectează ura, Voința sau iubirea, regretele târzii Din sufletele noastre prea pline sau pustii. E toamnă, deci, de-acuma, și cred c-ar trebui Să mi-amintesc de rele, de morți, de datorii. Sfârșirea din pădure ar vrea să mă sfâșie!... S-ar cuveni-n tăcere să zac ca o mumie, Să cuget la sfârșitul acestor lumi adverse, Ce reciproc se scurmă cu mijloace perverse Sau luptă-se pe față în crunte conflagrații, Înspăimântând de sânge trei-patru generații! Ci din cenușa vie a stinselor orgolii Cresc fragede lastare de otrăvite glorii Ce lumea va sminti-o cu false idei noi Și-n haos arunca-o-vor, milenii înapoi... Sânt odihnit și, totuși, stau tolănit în fân. Sunt tânăr și m-apasă doar gânduri de bătrân. De ce să-mi sfarm eu mintea cu aste judecăți, Când sunt din fire vesel, poate chiar șugubăț ?! De ce să văd în toamnă același trist sfârșit? De ce același ciclu rulat la infinit? E soare și lumină chiar dacă-i vremea-i rece, Din suflet bucuria nu vrea de loc să plece. Nuanțele de toamnă îmi plac și mă-nfioară: Iubesc din nou și-mi pare că-i pentru prima oară; În nopțile senine aceeași stea lucește Ce-ar vrea parcă să-mi spună:”iubita te dorește!” Ridicăte-n și cântă, încrede-te și simte Viața te-nconjoară azi ca și mai ’nainte! Trecut e viitorul, urmează doar prezentul! „Trăiește și iubește” – acesta-i argumentul Rămânerii în lumea cea rea și imperfectă Bogată sau mizeră, pudrată sau infectă!
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate