Nu cred că voi putea mai mult
să-ți apăr amintirea.

Războiul cu prezentul îmi sapă răni albastre,
ostatecele gânduri se pierd piese de șah
retrase în subsoluri ascunse pentru astre
rugându-se la orga furată de la Bach.
Am cucerit noi chipuri împinse în retină
de avangarda vieții și vrerea asasină
și mi-am umplut cetatea cu suflete mai noi
pierzând din amintirea când eram amândoi.

Þi-au uzurpat trecutul cu zâmbete mai calde
și s-au înfipt în mine dând pumni sau dând din coate
să-mi stea cât mai aproape de tronul slabei inimi
pe care alții-au lovit-o cu ploaie de sudălmii.

Mereu câștig războaie, mereu mai pierd din tine.
Mă sărăcește viața, dar nu mă plâng, mi-e bine.