Toate trotuarele acestui oraș sunt cârpite
Din loc în loc, o casă modernă are trotuarul refăcut, cu pietre frumoase,
Dar… pe el îl încurcă fiecare denivelare
Consumă energie nesfârșită, să ocolească,
Să depășească și-acest obstacol ….Durează un secol
Fiecare pas… e o povară, o aventură
La fiecare pas ar putea cădea
Veșnic, trăiește cu spaima că în clipa următoare,
Se va prăbuși. Nu îi este frică de moarte,
Îi este teamă că se va trezi, în aceeași lume
Pe care nu o mai iubește.
E plin de dureri, de spaime,
Că într-o zi nu se mai poate mișca
Și totuși creierul lui va putea să simtă, să gândească.. să lucreze.
E o legumă… nu completă dar îi este teamă că într-o zi,
Va deveni.
Nu înțelegi… că și legumele gândesc
Și… nu mai vor. Degeaba le menții în viață.
Plânge, fiindcă are pofte, dorințe interzise, are amintiri
Dar lumea lui, nu e a ta
Lumea lui îi aparține… numai lui
Femeile sunt jumătăți, care se unesc cu jumătatea lui
Să demonstreze
Că iluzia este permanentă…În jumătate
Din mintea lui, din mintea ta, din mintea voastră.
Plânge că ți-e mila, că îl compătimești, că e nervos
Și nu mai poate să se-ascundă, ca-n alte dăți
Plânge că îl urăști sau îți e indiferent
Că toată lumea se oglindește, în ochii tăi.
Nu, nu are nevoie de compasiunea ta.
Am nevoie de … fără prefixul com.
Plânge mereu
Sunt prea multe pietre,
La el pe stradă… trotuarul are altfel de bolovani,
Este jumătate câine, plânge cu un ochi
Fără lacrimi, fără o grimasă, fără un tremur pe față
Cealaltă jumătate, e pește. Are ochiul în lacrimi,
Tot oceanul este plin de lacrimile lor
Și le așteaptă și pe ale lui
Să le înece.
Plânge, nu fiindcă se târâie
Ci fiindcă nu îl iubești sau nu l-ai iubit vreodată
Nu e vina ta.. niciodată nu ai știut de el,
Dar în viață iubești o singură dată.. iar el a iubit.
Restul a fost un coșmar și-așteaptă cu nerăbdare să-l termine.