MEDITATIE




Se aud chemari intr-o zare ,departe,
Se aud sunete neacordate,
Se aud valuri uriase,in departari-furtune,
Se aud frunzele ce fug nebune.
Curand nu se va mai auzi nimic.
Si galese,toate se vor pierde pe rand,
devenind nimic.
Si vantul se va pierde intr-o nerostire,
Ploaia se va rasturna peste sufletele noastre
inundandu-ne cu lacrimi si ploaie,
Vom fi inundati de zambete si de teama:
teama de-a se fi terminat totul
si de-a nu ne mai fi ramas noua
nimic de cladit.Nimic.
Doar pamant,apa si cer.
Si ne ridicam si ne cladim pe noi insine mai intai,
din pamant si apa,
si-apoi ne cladim universul.
Acesta este universul:
pamant,apa,cer si oameni!
Ne-am cladit din pamant si apa
pentru a privi in sus la cer.
Dar universul exista in noi,
nu trebuie sa-l cautam undeva anume.
Ceea ce trebuie sa cautam si sa descoperim
este labirintul fiintei noastre neomogena si veridica.
In noi exista universul cel de aflat,
universul de-un antic actual.



…Undeva ,exista un neanteles profound.
Atat de profound incat cladesti un intreg.
Acest intreg este universul subconstientului nostru.
Undeva…


Se aud chemari,
Se aud sunete,
Se aud valuri,
Se aud frunze
Si nu se mai aude nimic.
Doar ploaia si vantul undeva…
in universul numit fiinta umana.