agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ a învăța să dialoghezi cu sine sau cum să faci o breșă într-un zid interior
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2009-05-03 | |
S-a prins de genele mele orașul tot
Într-o noapte fără stele, doar cu lună nouă Clădirile se lipeau unele de altele, Străzile erau tot mai pustii Pe măsură ce oamenii cădeau în râu Și înotau spre malurile nisipoase Cu ochii închiși, subit amuțiți, Ordonați ca de-o forță mai presus de ei Și am început să clipesc Când mai rar, când mai des După cadența respirației învățate De la vânturile de nord ce mângâie sufletele Arse de soarele ce își schimbă periodic hainele Și le aruncă peste toți acei naivi Ce așteptau să spargă pietrele din albii Cu brațele lor ce nu mai pornesc din umeri, Ci direct din inimă ca niște coronare Ce le leagă de cer tot corpul Ca să li se umple si privirea de orizonturi. Și am tot clipit, am tot clipit Și au început casele să cadă, Să se facă bărci pe râul Pe care oamenii deja îl uitaseră Privindu-și trecutul cum se duc, Uzi până la piele, neghicindu-și vecinul Și au pornit să strângă frunze să facă focuri Să lumineze noul ce-l primeau printre ei, Să copieze soarele, să-i facă în ciudă Și am închis ochii și am adormit adânc, Iar oamenii mei mi-au respectat tăcerea, Căci lacrimile și le simțeau lipite de trup Și râul continua că curgă... Nu se știe niciodată de câte ori poți clipi Fără să ți se usuce conjunctiva până la durere.
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate