Þin să urez bun venit acasă și cele mai bune gânduri poetului Ionuț Caragea. Mult succes la lansare, la care nu voi putea veni, deși mă număr printre cei ce cred în acest poet și in destinul său deloc simplu.
În afară de anunțul evenimentului, postez pe pagina mea și cuvântul lui Valeriu Cușner dedicat lui Ionuț Caragea, atât poetului cât și membrului cofondator și vicepreședintelui ASLRQ ( Asociația Scriitorilor de Limba Română din Québec - Canada ). Întreaga sa activitate dovedește că este un bun cetățean al Planetei, dar și că Patria sa este mai ales limba română și cultura română, oriunde vor fi fiind acestea.

Cordial,

Angela Furtună



POETUL IONUÞ CARAGEA - “ABSENÞA A CEEA CE SUNTEM”

Poetul Ionuț Caragea, revenit pentru o scurtă perioadă de timp în locurile natale, se află pentru prima oară în fața cititorului constănțean.

Cu această ocazie se va organiza în data de Sâmbătă-9 mai 2009, la ora 16, în Aula Bibliotecii Județene din Constanța, un mare eveniment literar prin care se va prezenta opera autorului, scrisă între anii 2006-2009 și, în același timp, se va lansa ultimul său volum de poezii intitulat „Absența a ceea ce suntem”apărut la Ed. „Fides” din Iași în febr. 2009.

Fondurile obținute din vânzarea cărților vor fi donate

unui Cămin de Copii Orfani din cartierul Tomis Nord.

VÃ AȘTEPTÃM ÎN NUMÃR CÂT MAI MARE, LA ACEST IMPORTANT EVENIMENT PENTRU CULTURA ROMÂNESCÃ

CÂT ȘI CEA DOBROGEANÃ





ÎNTOARCEREA FIULUI NERISIPITOR


Numeroase minți luminate ale omenirii au vărsat destulă cerneală spre a tălmăci diferitele sensuri întru iertarea celor ce și-au pierdut busola, rătăcind prin lumea largă, conform pildei consacrate de Iisus în parabola fiului risipitor, cel ce era considerat ca personaj principal în Evanghelia după Luca.

Doar Constantin Noica, în mod surprinzător, i-a acordat toată compasiunea fratelui rămas acasă ( ca personaj secundar ), nedreptățit de tatăl său, sacrificat precum baciul moldovean din Miorița, pentru a conserva liniștea și bunăstarea familiei sale. În interpretarea lui Noica, cel de acasă, ascultător, muncitor și blând, ar trebui să fie cel iubit, devenind astfel personajul principal.

Părerea mea este, însă, diferită. Consider că prin această parabolă lumea se împarte în două: în cei care riscă, risipindu-se prin lume, refuzând astfel acea precară moștenire a destinului funciar (emaciindu-și și identitatea ), și în cei care, conservatori sine die, acceptă oferta comodă a existenței imediate. Fiul risipitor s-a întors acasă cu mâinile goale, cerându-și iertare, pocăit și învins de propriile nesăbuințe.

În zilele noastre sunt numeroase exemple în acest sens. Într-o poezie a sa, Nichita Stănescu, ipostaziat într-un tânăr întors acasă după o lungă pribegie și întâmpinat cu nerăbdare, n-a putut oferi celor dragi decât o ladă din care au ieșit, pe rând ( cu coada între picioare ),... zece lei... îmblânziți..., de fapt niște umbre ale ambițiilor care l-au însoțit și îndemnat să plece de acasă.

Numai cei dotați și puternici reușesc să-și depășească condiția resemnării, escaladând piscurile spre care îi înalță combustiile interioare și se împlinesc prin restaurarea identității lor la nivelul real al marilor valori.

Iată, că și un fiu plecat din orașul nostru, tânărul poet Ionuț Caragea urcă step by step pe scara acestor valori, iar la data de 9 mai la ora 16 a.c. în aula Bibliotecii Județeane din Constanța, va încerca să resemantizeze sensurile parabolei lui Iisus, pentru că, numai după șase ani, se întoarce cu brațele pline, ca un învigător, aducând nouă dintre superbele sale volume de poeme, pline de inestimabile bogății spirituale.

O altă fiică a orașului nostru, deja consacrată prin aceeași performanță, marea scriitoare Mirela Roznoveanu, rezidentă încă din anul 1991, la New York, afirma într-unul dintre celebrele sale eseuri: „Exilat este numai cel care nu are unde să se întoarcă”.

Cred că din acest punct de vedere cât și din considerentele ce urmează, Ionuț Caragea nu va fi niciodată un exilat. Aceasta pentru că acum se întoarce „acasă” după ce și-a publicat toate volumele la editurile din țară ( la Iași ), deși este legat de Canada, unde este membru cofondator și vicepreședinte al ASLRQ ( Asociația Scriitorilor de Limba Română din Québec - Canada ).

S-a consacrat de la bun început ca poetul născut pe Google, chiar dacă e un maestru al versului clasic, al metaforei dar și al versului liber în care excelează prin superbele și originalele sale idei ( unele devenind autentice maxime ), într-o încântătoare fulgurație a ritmului alert ce-i determină pe cititori să nu-și lase cartea din mână.

În aula Bibliotecii Județene își va lansa toate cele nouă volume de poeme. În cele ce urmează voi face câteva referiri numai la ultimul dintre ele, cel intitulat „Absența a ceea ce suntem”. Pentru celelalte se vor exprima alți colegi ai săi.

Evident că impactul cu lumea nouă și cultura în care trăiește au lăsat urme adânci asupra creației sale, pentru că temele presocratice, devenite universale, poartă amprenta modernului Homo Faber (vezi Henri Bergson), în care munca a devenit un scop în sine. În secolul nostru și, mai ales, în țările superdezvoltate, omul își jertfește peste 70% din viața sa, muncind pe ruptelea, pentru o iluzorie bunăstare materială.

Poate că din aceste cauze în poemele sale se simte o tânguire metafizică, pentru că Ionuț Caragea înoată într-o lume imanentă cu două fețe; una spre divin și cealaltă spre mirean. Trecând prin toate experiențele umane, conform fenomenologiei hegeliene a spiritului, poetul inventariază viața, dragostea, conceptul de femeie, murirea, nimicnicia stării de poet, mânuirea zadarnică și ineficientă a cuvintelor, lipsa de comunicare, pierderea orizontului, fragilitatea credinței care numai prin suferință și durere își relevă existența, alunecând spre absurdul stării de umbră cu acea senzație acută de absență a reființării.

În căutările sale ontologice poetul își caută colacul de salvare rătăcit într-o mulțime neliniștită și anxioasă ( omul singular în câmpul social - cum susținea și Jean-Paul Sartre ), atingând acel prag al reducției fenomenologice prin care starea de absență apare atunci când „ego”-l transcendental (opus celui empiric), nu se mai poate evidenția în conștiința umană.

Această stare devine permanentă în acest volum pentru că autorul aparține ființelelor pure, dotate cu acea intuiție și clarviziune ce încearcă sa depășească limitele celor două spirale ale ADN-ului contemporanilor noștri.

Deși construcția frazelor și raporturile dintre cuvinte dau uneori senzația de refuz și izolare față de condiția umană, putem remarca, chiar prin antonimia sa, că întregul demers filozofic al poetului este marcat de dorința de bine și de a statua ființa umană la dimensiunile pentru care a fost concepută în starea primordială.

Ionuț Caragea face deja parte din acei uriași români care trăiesc cu trupul în alte colțuri ale lumii, dar cu inima și sufletul în România.

De altfel acest volum de poeme este magistral analizat atât în Prefață, cât și în Postfață, de remarcabilele exegeze ale dnei Valeria Manta Tăicuțu și ale dlui Marius Chelaru.

Pledoariile celor doi, cât și a subsemnatului, par să contrazică afirmația marelui om de cultură, americanul de origine spaniolă, George Santayana (filozof, poet, eseist și critic literar ), care susținea, în prima jumătate a secolului XX, că: „poezia a devenit o religie în care nimeni nu mai crede”

Poet al structurilor esențiale elevate, Ionuț Caragea - o pură conștiință - prin întregul său demers ideatic, încearcă să pătrundă, atât în conștiința colectivă cât și a celor care îl prețuiesc, cu prețul unei inefabile sublimări.

Să-i urăm un „BUN VENIT !”,din toată inima, acestui destoinic fiu al Constanței.

Și să revină mereu mai împlinit în speranțele pe care le nutrește!

Valeriu Cușner