agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ a învăța să dialoghezi cu sine sau cum să faci o breșă într-un zid interior
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2009-05-08 | | Până spre dimineață, aproape de șapte, a stat de veghe, neclintit, într-o noapte, Ionică a Petrei, un tânăr din Movilița, pe când iubita cloșcuță a familiei, Pestrița, a scos rând pe rând toți puișorii din ouă. Tocmai începuse zdravăn să plouă când Pestrița, neliniștită, poate și nervoasă, cotcodăcind, a mai dăruit pentru casă două fragede vietăți: doi puișori tuciurii cu pliscurile moi, parcă prea aurii. Le-a dat Ionică puișorilor din palmă să mănânce tot timpul, până-n toamnă și-n anul următor, aproape vara toată și-n fiecare zi îi învăța, atent, și cum să se bată, căci uitai să vă spun: ultimii doi pui frumoși ajunseseră o mândrețe rară de cocoși. Se pare că nu i-a fost tocmai greu să-i pună să se-ncaiere, că mai mereu o făcea: îi isca el, de fiecare dată, cu gândul, încât cocoșeii-și încrucișau aripile, cu rândul, tulburând în chip neînțeles aerul în jurul lor până-n înălțime, umblător turbionar fuior, în așa fel încât, minune mare, orătăniile toate prindeau să se-agite și să fugă speriate, iar oamenii se trăgeau unii pe alții cruciți, să intre degrabă în case, nedumeriți, lăsându-și de izbeliște muncile toate, zicându-și cu obidă: "Așa ceva nu se poate!" Movilițenii nici de gândit nu gândeau că cei doi cocoșei complet negri reușeau să declanșeze cu aripile lor furtuni răsucite peste case, peste islazuri și peste vite. Numai Ionică a Petrei știa el ce știa, ori, și mai bine spus, el cam bănuia cum că la mijloc ar putea fi ceva ciudat, necunoscut până și lui, de-ast-dat'. Să fie vorba de puterea cocoșilor, ori de-a mea? își muncea el mintea, și tot mereu se-ntreba. Vorba e că umblau toți trei nedespărțiți, căci unde era el, erau și cocoșeii lui iubiți. Chiar și noaptea-i punea-n așternut, lângă el, să fie sigur că nu-i fură cineva vreun cocoșel. Mai an, Ionică a plecat în Spania, la căpșuni, și s-a despărțit cu greu de cocoșeii lui buni, pe care i-a lăsat, cu mari rugăminți, la bunici, mai precis la Făcăieni, că n-avea curte aici, în Movilița lui. Și, ajuns acolo, el s-a gândit la ei - cum își zbăteau aripile dragii lui cocoșei, când a auzit la Radio România că s-a pornit tornadă peste Făcăieni. Doamne, așa ceva să vadă nimeni nu mai trăise în Þară, vreodată. Ce să-nsemne asta? S-a-ntrebat Ionică de-ndată. A trecut și asta, cum toate se isprăvesc, spre a intra-n amintire - după cum e firesc. Anul ăsta Ionică din Movilița s-a supărat că n-avea nici un rost în sat. De-aceea a plecat cu pașaport și acte-n regulă în Canada, lăsând cocoșeii acasă, și-n uitare ograda. Dar când a coborât din avion, pe aeroport, în Toronto, și-a simțit sufletul mort, secătuit de dorul dragilor lui cocoșei, încât se văzu cu ochii minții, acasă,-ntre ei, îndemnându-i să-nceapă, cum zicea el, canonada. Era pe 5 mai, așadar zilele trecute, când tornada s-a abătut peste Movilița, și-apoi peste pădurea din Buftea, iscată din neștiut, de aiurea. Două lacrimi mari au căzut din ochii lui Ionică cu zgomot de tablă spartă, încât o cumplită frică a cuprins aeroportul, că toți de el s-au depărtat. Era puterea gândului său, a celui departe plecat, peste mări și țări, căci gândul la cei doi cocoșei lucra distrugător, iscând zbateri cumplite și-n ei. Zic unii că tornada e un moft, ori o sperietoare. Nici vorbă! E lucrarea dorului, pustietoare.
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate