agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 3163 .



Zilele noastre ca arginții numărate sunt...
poezie [ ]
Inimi descărnate; umbre căzute din Lună; un torent alb de schelete fluturând din bastoane și pălării...

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Bott ]

2009-05-25  |     | 



Poem în proză dedicat lui O.M.
varianta a doua


Ora cinci dimineața
camera plină de sticle goale
de scrum chiștocuri și foi de hârtie

în mijlocul ei
o măsuță special amenajată
pentru ritualuri de exorcizare
unde eu și cu tavi
stând față în față
îndelung ne sorbeam
din cănile de ceai aburinde
tăcerea neagră și amară

la intrare
de un cui spânzurate
se bălăngăneau
animate de vânt
cheile mele
și brelocul lui tavi
un schelet
cu mâinile înfipte-n buzunar
purtând pe cap o pălărie
și-n dosul coastelor inimă roșie

de pe un perete cu igrasie
mucegăit pe alocuri
ne fixa cu privirea
un poet tuberculos
atins de aripa nebuniei
sub el
o chitară căzută pe gânduri
dădea glas
din cele douăsprezece corzi ale sale
în momentele înalte ale tăcerii
unui sentiment de singurătate nepământeană
pe care doar vântul uneori îl mai resimte
rătăcind fără noimă printre suflete întomnate

Alături lipite cu scoci
și decolorate pe la margini
câteva poze alb-negru
cu Viktor BG și Veaceslav
toți trei și fiecare în parte
imortalizați în ipostaze efemere
de niște melomani cel puțin
la fel de înrăiți
ca mine și tavi

sub geamul ornat cu doi aștri
de ploaia cu grindină
un casetofon electronika
și din el o voce răgușită:
"Dobroe utro poslednii gheroi!
Dobroe utro tebe i takim kak tî!"

o urare tonică de altfel
pentru umbrele insomniace
după câteva nopți petrecute
cu chitarele-n mână
ajunse într-un târziu să improvizeze
partituri muzicale din Arta fugii

ceremonia ceaiului de la ora 5
era pe sfârșite

eu și cu tavi
am stins toate luminile
și ne-aprinsesem câte o țigară
pregătindu-ne să ne întindem pe orizontală
fiecare pe păturile sale de lână
(în micul nostru regat
nici urmă de paturi n-a mai rămas)

peste noi se așternuse
o liniște mormântală
menită parcă să ne țină de cald

nu se mai auzea decât
tăcuta strigă a gândurilor noastre negre
cum se izbea în noaptea dimineții
cu aripile și capul de toți pereții
(acum câteva luni
tavi își pierduse ambii părinți
eu- dragostea față de oameni
și față de o femeie)

urma să aibă loc după aceea
întâlnirea mereu amânată cu sinele
întâlnire intermediată
de scaunul de pe tavan
fixat cu sârmă ghimpată
de pereții laterali ai odăii
și de picioarele mesei
înșurubate-n betonul podelei

pe sub el
călări pe triciclete
se zbenguiau nepăsătoare
hergheliile de himere
uneori când oboseau peste măsură
se-ncolăceau încet
ca niște pitoni
în jurul tigrului de azur
al venelor noastre
alteori
nu se lăsau de capul meu și-al lui tavi
până când din ele nu storceau
ultimele picături de rațiune.
și atunci eram nevoiți
să ne smulgem din piepturi
stiletele lirei
și să ne decapităm
una câte una toate himerele
înnobilând după aceea
paloarea foilor de hârtie
cu sângele umbrelor sale albastre
căzute din lună
apoi lucrurile reveneau la normal
dar asta numai până în ziua-n care
le creșteau la loc alte capete
aidoma unor ipochimeni
contaminați de virusul filozofiei
am stat și ne-am gândit într-un cap
și am ajuns la concluzia
că nu are rost să le tot lichidăm
că neliniștea lor e de fapt metafizică
aflate cum sunt mai mereu
în căutarea ungherului potrivit din odaie
prin care să își croiască
până dincolo de ziduri
drumul de-ntoarcere către astrul nocturn
presărat cu trandafiri și diamante
acea cale pururi luminată
de steaua polară a singurătății


pe peretele din jumătatea dreaptă-a odăii
băiețelul meu ciung
scrijelea cu mâna stângă
versuri ritmate sub o melodie
semnată de Bittman

zadarnic poetizezi
îi spuneam
în versuri cu rimă copile
sufletul întunecat al unei cocote
care în alte împrejurări poate
ar fi putut să-ți devină
mamă vitregă și iubită
în același timp

pe peretele din jumătatea stângă-a odăii
fetița șchioapă-a lui tavi
desena cu graffiti
boturi sângeroase păscând
cu o poftă-aproape umană
roze și porumbei albi
printre câteva cruci anonime.

Eugene e timpul
se adresase
la un moment dat
tavi către mine
e timpul să ne petrecem copiii la școală
să facem curățenie generală în casă
(tu pe jumătatea celestă-a micului nostru regat
eu - pe cea terestră)
și nu în ultimul rând
trebuie să adunăm toate sticlele goale
în sacoșa aceea plină de găuri
și să le ducem la schimb
să cumpărăm un cartuș de țigări
niște cartofi
și o bucată de pâine

pe neprins de veste
a sosit ora șapte
în chip de vultur
ne-a înșfăcat de aripi cu o gheară
și a plecat pe jos în mare grabă
trăgând după sine
umbrele noastre melomane de-aseară
ca pe un glas acompaniat de o chitară

La întoarcere
respiram înfometați ca și lupii
aerul proaspăt al dimineții
sătui fiind de cel stătut
dintre zidurile de beton ale garsonierei

ajunși în spatele căminului șapte
ne-am așezat pe treptele
de la intrarea-n spitalul
pentru copii handicapați
am scos două beri
din sacoșă
și ne-am privit curioși
ca-ntr-o oglindă
unul în ochii celuilalt
mutrele
de nesomn schimonosite
pungile vineții de sub ochi
pline de lacrimi neplânse

secondați
de Cavalerul Tristei Figuri
ne-am scos din buzunare
castetele musculare
și dintr-o singură lovitură
aplicată de sus în jos
le-am destupat pe amândouă
de marginea bordurii
proaspăt văruite

apoi cu un adânc respect
unul față de celălalt
fără discursuri retorice
și fără libații
ne-am încrucișat
sticlele de bere
ca pe niște săbii de samurai
înainte de confruntarea finală

și-am început după aceea
cu-nghițituri mari să ne sorbim
tăcerea neagră rece și amară

ne-am pus apoi silvele pe pământ
și smulgându-ne cu tot cu rădăcini
din asfaltul umed tâmpele priviri
am rămas deodată muți de uimire
în fața unei priveliști bizare

urmăream împietriți de spaimă
cu gura căscată și ochii mari cât cepele
cum dincolo de bezna unei odăi ne-nsuflețite
se balansa o oglindă

animată de vântul intrat
printr-o fereastră întredeschisă
în ritm de rock-and-roll se balansa o oglindă

o oglindă locuită
de doi indivizi suspecți și siniștri

la fiecare sfert de secundă
unul din ei
de după câte un perete
își arăta cealaltă jumătate de față

hipnotizați de schimbul
rapid și succesiv
al jumătăților de chipuri
eu și cu tavi
ne-am trezit la un moment dat
cu senzația clară
că sub ochii noștri
ia naștere
o populație nemaivăzută de omuleți
o mare de avortoni posedată
de nevroze și ticuri
cu măști și grimase
care mai de care mai încrâncenate

mișcată de vânt
se balansa o oglindă
și din bezna odăii
spre noi se ițea
când și când
un stol de palide fețe
fâlfâind din lungile lui plete
tot așa cum bat uneori
din negrele lor aripi
sub ploaia de stele
umbrele unor îngeri decăzători
din muțenie în cuvinte

Și-am izbucnit deodată în râs
ca smintiții
râdeam
de metafizicul
celor doi necunoscuți
reflectându-se intermitent în oglindă,
de idealurile noastre care pierise-nainte de termen
pentru câteva vieți de acum înainte
râdeam de copiii noștri calici
și de părinții lor mereu nevoiți
pentru bani ca să se prostitueze
râdeam printre lacrimi
de lumea tot mai haină
și de sufletele noastre
din ce în ce mai însingurate
de trecătorii ce se holbau la noi
din întunericul genunii
ca la două luminițe extraterestre
râdeam de moarte ca idioții
care tocmai primise din partea Celui de Sus
dezlegare la hohotul homeric de râs
și asta după ani lungi de suferințe
cu stoicism îndurate-n tăcere

și mi-a zis tavi atuncea
-Eugene
viața noastră e frumoasă ca o curvă
care costă-al dracului de scump
și trebuie plătită
chiar dacă uneori față de ea
ne comportăm ca misoginii

-La ce bun prietene
la ce bun
trecerea prin purgatoriu
dacă oricum
momentele de bucurie intensă
nu sunt în stare să răscumpere infernul
unor suflete nefericite

Zilele noaste tavi
ca arginții numărate sunt
de mâna lui Isus cerșind
o nouă răstignire de la Iuda
însă acesta din urmă
visează plictisit
cum îl crucifică pe Crist
în piepturile noastre
ori de câte ori vrea asta mușchii săi

umbra lui de gentilom
în timpul anilor de somn
îți va descărna
încetul cu încetul
inima până la oase
apoi îi va îmbrăca scheletul
în hainele de gală
iar pe craniu-i va pune o pălărie

astfel te vei trezi
la un moment dat
că trupul tău e inundat
de-un ocean de inimi descărnate
că prin venele tale circulă un tren accelerat
cu vagoane pline de schelete fluturând
din bastoane și pălării


-viața noastră e frumoasă ca o curvă...



-zilele noastre numărate sunt ca arginții...







.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!