Taina mea cară povara
care îmi organizează viața
cu foarte multe virgule spre a fi puse,
dar mai ales cu exclamări ascunse.
Printre ierburile neamurilor sunt și eu un fir
călcat de aceeași netrebnici, bolnavi și puternici
rumegători de cuvinte și nu vreau să le onorez
parșiva insolență și veșnicele disculpări.

Taina mea îmi dă dreptul să mă prefac în om
doar în fața rugăciunii înțelepte
și a preaputernicului astru
care mă ucide zilnic măsurându-mi umbra.

În așteptarea apocalipsei personale
mi-am învățat taina să zâmbească
de câte ori imnul disperării trompețește
deasupra nimitniciei solemne.

Repulsia mea triumfătoare și-a lărgit hotarele
descoperind oriunde și mereu
diavoli îngerești și îngeri diavolești
adăpând mulțimea tot mai multă
care latră, schiaună și mârâie după partituri politice.

Înălțătoare răstimpurile de scurt echilibru
când lumea se gudură lăcomind speranțe !

Taina mea de om, rațiunea. Povară grea !