nedumerită alerg prin ploaie
iar stropii mari și grei
își modelează șanturi prin
pielea-mi încălzită, la
soarele de ieri.
mi se prelinge iarăși părul,
doar lung și ud pe spatele
de unde prin porii dilatați
cândva de vârful degetelor tale,
îmi izvorăște senzual sudoarea
emoțiilor prizoniere în
celule moarte.
cu suferința îndărătnică-mi pășesc
prin bălțile de apă abandonată
de ceruri pe străzile umbrite
uneori de câte un fugar asemeni mie.
privesc nedumerită cum iarba mi se-neacă
pe sub tălpile obosite de mersul care
mă poartă martir la capătul de drum
unde supusă mă dizolv în particule
rotunde de iubire
să mă amestec apoi în marele
albastru divin de unde să renasc
cu prospețimea între buze
și să mă scurg pe razele de soare
transformată în roua ce îți
umezește chipul de fiecare dată
în zori.
eliberată discret în jocul de lumină
cu mintea orbită mă spovedesc
în trupu-mi îmbrăcat obraznic
doar de amprentele-ți demonizate
și de păcat.