COȘMAR HILAR

Se făcea d'abord că umblam prin lume
flancat de niște arătări cum semănau a oameni
fiindcă între umeri purtau diplome și atestate
parcă veneau de la un carnaval bătălie
irevocabil pierdută se observă după
găurile din dreptul semnelor
D și A

Mergeam
când mai târâș când mai grăpiș
zburând în căutarea unei poteci ne-mai-umblate sau
a unei pajiști ne-mai-păscute nici cosite
ori mai știu eu de ce umblam așa hai-hui

Se făcea însă . . .

Pentru că acele ființe-afiș săvârșeau un
ritual din a se învârti în juru-mi
iar voci cu tonalități și inflexiuni ieșite
din neunde de parcă aș fi fost orchestră cu
mai mulți dirijori invizibili îmi amețeau
Atenția Zborul Pașii cu vorbe pe care
le mai auzisem cândva în viața cealaltă
de dincolo de vis n-am certitudinea
adevărului impalpabil se făcea însă că ...


Și tot așa urechile îmi coborâseră, la glezne
să le fie mai aproape mecanismul năuc al
tălpilor încărcate de comisioane
încât am chiuit inimitabil

Se făcu apoi că m-am pomenit în fața unui
munte argilos privit dinspre vârf se putea
numi povârniș încerc să-l urc
alunec
zdup
încerc (în-cerc)
din nou
Dar
Un ho-hot a-tot-stăpân „Vrei prea mult aspiri
prea sus" Urlu (urlet manierist) „Lăsați-mă,
vreau doar în vis / să stau alături cu Titanii /
Ca și pe ei, prin al meu scris, / mă-ngroape-n
neuitare anii!" Ha-ha! Scris - vis
anii - titanii

Absurd, rimează, ritmează Avangarda
mereu Avangarda, tânără, absurd, Ha-ha!
Așa că dați-mi voie să vă întreb pe voi,
cei cu tâmplele între palme,
câte secunde o fi durând un coșmar.




LECÞIE
Conjugă-mi verbul "a lătra",
ispitește învățătorul
clipind nătâng
din ochiul stâng.
Eu latru începu băiatul după
un moment
de gândire

Să nu spui că și eu latru,
că te dau afară
în miez de seară.
Tu latri gândi puștiul
hâtru.

Și ce-as lătra uneori,
cugetă dascălul
mângâind cu ochii ramul
insinuant al unui tei,
Și ce-as mai lătra, dacă
nu mi-ar fi teamă
de câinii
ce pândesc provocarea,
pentru a-și înmuia colții
în carnea cugetului tău

Noi lătrăm, ajunse elevul
la persoana a patra
Și, în timp ce dascălul dorea
să latre,
copiii începură să plouă,
să ningă,
să viscolească,
să înmugurească,
să se coacă,
să imite anotimpurile.
Totul într-o singură oră
u n i v e r s a l ă.




CORTINA DE NISIP

În fiecare noapte mistuită pe rug
citește frunzele copacilor
niciodată la fel
sub raza vreunei constelații
nicicând aceeași
Cortina de nisip se deschide
să ne împresoare pădurea

Deslușesc hieroglife-n coroana de laur
nervurile ne-amestecă pașii
spre țărm olimpian doi câte doi
fluturi adulterini
Cortina de nisip curge
printre fântâni ucise

Reptile nu sunt să-mi tulbure teama
nici animal să-și ascută sălbatic
privirile pe gresia țipătului meu
nevoit închid pădurea la jumătate de zbor
Cortina de nisip mi se lipește
de pleoape la ceas de înviere

Atârn asfințitul de scripeții reci
când fata pe rug mistuită între palme
mâna-mi cuprinde și sângerând
câmpul cu spini. ..




PROPRIETAR DE MORMINTE

Știu, am să mor la fel ca voi
în agonie lungă, fastuos
printre viruși clemenți
și efemeride,
sau retezat de vreun banal
atac de cord și nu mai știu
de m-am născut cu aripile frânte,
ori plămădit din huma viermuită,
dar înflorește-n gând o bănuială,
că din sărac cum sunt,
slăvindu-și sărăcia,
înfășurat în umbră
voi deveni eu cel dintâi
stăpân peste m o r m i n t e.