Mi-e clipa scundă; gândul, cu mirare,
însăilându-mi ploapele cu har,
o spulberă-n lumina orbitoare
sculptată în cornee, și-n zadar
asmut pe urma ei, la fiecare,
filon de vis, evanescentul dar
al vieții și al morții – o-ntrebare-:
minutul, luna, anul, in orar,
se-nghesuie pe rând să îmi măsoare
nisipul scus, într-un avânt barbar,
prin trupul decrepit – clepsidră: oare
de ce răgazul este tot mai rar
și rana ce îngăduie risipa
de timp, n-o oblojesc? Mi-e scundă clipa.