agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2002-05-13 | |
In gara verde din orasul meu
- acolo unde s-au nascut iubiri si au murit sperante - se pare ca nimic nu mai e nou. De ani nu mai trecusem pe aici si parca si uitasem cat e de trist si gol... Aceiasi cersetori dormind pe niste banci mici si iarasi "ea", dar mult schimbata, pe-un peron. Abia am mai recunoscut-o; s-a-ngrasat... Si ce privire-avea, demult, cand a intrat in dimineata aia friguroasa-n gara tragand cu patima dintr-o tigara! A asteptat cuminte pe peron tot trenul - de la primul la ultimul vagon - cu o sclipire-n ochi nebuna si c-o manusa neagra-n mana. A tresarit cand trenul a intrat in gara si-a asteptat sa-l vada cum coboara pe "el", iluzia pierduta intr-o dimineata destul de friguroasa si cu ceata. Saraca! Si ce-a mai plans cand a vazut ca toata lumea din vagoane-a coborat... Iar "el", cu toate ca ii promisese, dintr-un motiv sau altul, nu venise. Si dup-atata timp o regasesc in gara, tragand cu patima dintr-o tigara, cu-aceeasi manusa neagra-n mana si c-o sclipire-n ochi ca de nebuna. Si stau langa ea, dar nu ma mai vede. Deja face parte din decorul verde - cel mai trist loc din orasul meu, unde, nu stiu de ce, revin mereu -. 5.04.2000
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate