Am pierdut oglinda toamnei
deși copil fiind am dorit să rămân
mereu în oglinda primăverii.

Toată viața este o simplă lacrimă
învelită în doruri fără umbre.
De murit, murim când ne naștem
și ne naștem poate când murim.

Am aruncat cenușa și noaptea,
am dorit un spectru de temeinicie,
dar am rămas doar cu un cuvânt,
mângâiat de un surâs și o rugăciune.

Credem că suntem drumuri,
străjuite de copacii dorințelor,
dar, de fapt, tăvăliți pe tobogane
vrem să furăm secunde fericite.

Mi-au răpit tot, am rămas doar eu.
Stând în genunchi, scriu versuri,
cu fața lângă o icoană.

M-a vindecat un vers
uitat în rugăciune.