tu îmi răspunzi doar cu buzele ciopârțite
ca și cum ți-ar fi rupt sărutul marginile
și de aceea, șchioapătă al naibii cuvintele
se îmbulzesc și cad peste decolteul oranj

lumea se uită la noi
ca la păpușarii cu degete lungi, nu ne aplaudă
își înfig în urechi garoafe ofilite și fug
ei știu că poezia nu se divide la doi
nici nu se bea în pahare din cristal de Bohemia

noi nu iubim cartierul de case P+2
ne prindem de mâini în aceeași fotografie alb-negru
înfășurați în stoluri de pescăruși
fără spațiu vital, astăzi doar noi
și un album albastru, o amintire despre cum visam
ținându-ne de mâini pe Calea Garoafei nr.7.