Mi-am dat seama de intreaga schema, o am pe toata in cap.

Cum ar putea un incompetent sa o dea in bara atat de rau…?

Fiica mea mai mica, Suedia si fratele ei Camerun se joaca frumos in curte. Eu stau cu Adina si pictam peretii. Se pare ca avem niste crapaturi infernale in perete. Noi le-am facut de fapt, intentionat.

Sotia mea, Adina are o boala incurabila, se numeste suficienta. Imi amintesc cand si-a capatat prima data suficienta. Era cam sambata seara, daca nu chiar duminica dimineata. Mi-a zis asa cu o voce mai mult verde decat sonora ca ei i-a ajuns, ca-i e suficient. Nu mai vroia nimic. Cica-i e de-ajuns.

Si muzica aia de corn frantuzesc imi racaie urechile, ceva de speriat.
Opreste-te iubito, am eu un plan, poate o sa-l intelegi. E mai mult simplu decat complicat. Iar noaptea asta iti promit ca nu va mai fi deloc verde. De data asta vom face plaja cu picioarele deasupra nisipului. Ba nu, cred ca tocmai am pierdut ultimul tren. Lasa ca o rezolvam noi cumva… daca nu noi, atunci muncitorii pe care-i vom angaja!

Imi auzeam atat de tare gandurile, incat nici nu mai tin minte exact ce mi-a raspuns. Oricum daca am tine cont de body language, se pare ca ma dorea, asa e ea, vrea mereu sa imi dau drumu in ea ca pe un topogan, sa ma scurg usor, sa o fac sa lase urme, sa picure… da dom’le, sunt si genul asta de cazuri. Dar voi, majoritatea nu prea le-ati intalnit. E acel sentiment de plutire, dupa suficienta, mereu vine plutirea. Cu totii vom pluti in siguranta. Si uite asa Suedia si Camerun se jucau in curte, iar noi ne intrebam daca n-ar fi cazul sa ne gandim iarasi la harta lumii…

In aceeasi zi, gandurile noastre bune au plutit inconsistent peste acea plutire consistenta. Eram continente.

Si numai gandindu-ne la acea zi, putem pluti iarasi in siguranta, nu va faceti voi griji, noi plutim mereu in siguranta, da, in siguranta, nu suntem deloc grei de cap, plutim in siguranta.

Iar atunci cand vom disparea, te voi cara in spate si vom lasa doar un singur sir de urme in nisip. Dar poate vom avea noroc si vom merge iarasi alaturi, ar trebui sa stam o clipa sa calculam probabilitatile. Sa stam oclipa. Ar trebui sa ne gandim o clipa. Nu stiu, nu-mi dau seama, n-am nici cea mai vaga idée, dar sper ca asa e.

Ma apuc sa strang sculele, lasam camera curata, o aerisim bine, cine si-ar dori sa intre Suedia peste el si sa-l gaseasca cu peretii murdari! Nu stiu, nu stiu, sper ca nimeni.

Dar noi aveam fantome in casa, sper sa-si sape singure groapa. Una-i una, doua-s mai multe. Si mai sper sa ma ingroape si mine cu ele. Pe Adina, Suedia si Camerun sper sa nu-i recunoasca.

Obisnuiam sa fiu un tip curat, poate chiar si o tipa curata. Ma miscam in dreapta, ma miscam in stanga, ma miscam in sus, si apoi in cercuri concentrice. Astea sunt vestile cele bune, sau rele pentru cei care nu stiau acest ritual ridicol. E un ritual pentru a-ti stramta un costum de haine. Acum ma gandesc la saracii croitori care au avut numai de pierdut din cauza metodelor mele barbare de a-mi face treaba de unu singur.

Sper sa fim ingropati impreuna. Va rog sa ne ingropati impreuna. Imi puteti cere orice, acest gest merita orice. Intr-un loc perfect pentru un cantec.

V-a dat cineva link-ul acesta? V-as ruga sa il dati ceva mai departe…