unii cred că locuința unui bărbat e un Iad părăsit unde rar se mai aude dalta
cioplind câte o moarte de duminică pe care o iau în buzunar
în căutarea vreunui maidan somptuos unde s-o abandonez timp de-o beție
alții dimpotrivă spun că e o bibliotecă interzisă de jurnale
cu pistrui eșarfe bleu sau acuzații de lașitate pe toate astea s-ar clădi
scriptura singurătății și un apus condiționat de un lacăt
a cărei cheie a luat-o ultima mea vizitatoare

așa o fi sau nu singurul meu naufragiu a fost cu cea care purta haine bărbătești
pe trupul ei de urzică înaltă cămășile cădeau ca straiul unui templier
îmi spunea simplu și amar azi ești piatră taci pentru mine
să nu simt când te smulg din cordonul ombilical
nu găseam în ea pic de cinism sau minciună dar am știut tot timpul
că nu se putea s-o am din insula tăcerilor sale filosofice
într-o noapte am vegheat-o împotriva voinței ei
și-am văzut că trupul i se transforma în stea zburătoare
a trecut o clipă prin dreptul cadranului unde a lăsat o umbră
apoi și-a urmat suprapământescul rost
de stea căzătoare