Noapte cu cer plâns peste noi,
Noapte cu Marte și clape atinse ușor…
Un infinit de lumini, de culori:
Curcubeele eului după ploi…

Luna zâmbea dintr-un crater,
Cuminte, senină, Ea însăși.
M-am închis în camera mea de copil
Și-am așteptat să cresc… până la cer…

Un înger din vis, de departe,
Apărut în fereastră, plutind,
M-a căutat în trecutul din mine
Și m-a privit în viitorul lumii deșarte…

Întrupat din speranțe și vise,
Și-a ascuns chipul dupa aripă
Și-apoi s-a privit în oglindă,
Ascultând ce odată rostise…

Am plans și-am râs ca niște copii:
Aici totul sfârșea și-ncepea,
Ne credeam singuri și unici.
Doar liniștea ne mai putea auzi…

Demonul ne-a privit pe-amândoi,
De dincolo de umbră, de mască:
Ar fi vrut, îmi părea,
Să dea Timpul pe-o clipă de… Noi…

Eram înger și demon, biată Ființă,
La fel cum erai, la fel ca și tine.
În noi stăpânea Realul
Și Visul de dincolo: eterna neputință...

Trupul straniu, șoptit,
Întrupat din lut: un golem,
Căpătase suflare și suflet
Dintr-un cuvânt… de buze lipit…

Tremuram de-un fior lumesc,
Iar inima-mi bătea nebunește:
Noaptea se-apropia de sfârșit,
Aveam să te văd, aveam să orbesc…

A fost doar o poveste
Neterminată: ucisă de-al ei autor,
Pe care mâna mea de orb
O citea în Braille… nebunește…

Julia Kretsch
10 August 2006
București