Mai tarziu veni o vreme
Cand acele paduri stravechi
si fara ascultare de lege
Intinsera coarda groasa
Si pe cea subtire
A betiei de putere
In cantecul raului ce murmura:
Din frica de El
Se-aprinde focul
Si din bucurie
Toate fapturile s-au nascut!

Acesta este scopul suprem al omului
Si poftele lui sunt multe1
Avem, in fiinta noastra,
Doua feluri de pofte.
Iar saracia omului
E prapastios de adanca!
Asa cum
Sa dovedeste activ si astazi.