agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ sunt în corpul meu
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2006-08-18 | | Înscris în bibliotecă de Andreea Oprea
Cri, dă-mi mânuța și fii atentă:
e toamnă arborescentă și nori în amestec cu stele curg peste autoturismele de pe șosele. prin toamnă privești ca prin rigla de plastic din clasa-ntâia: fantastic se vedea-nvățătoarea ocolită de curcubeu. trăim într-un televizor color cu sonorul dat încetișor... în culori peruzea, lila, ecosez zâmbim obraz lângă obraz, împreună ca Frank Sinatra și Joan Baez sau ca doi hamsteri sub un clar de luna. Cri a mea, Cri cu tâmplele sidefii. mi-au cam ieșit fumurile de celebritate din cap și viața literară mi se pare mai departe decât insulele Malvine și fâșnetele de pe stradă mi se par pure obiecte estetice... nu îmi mai decupez cronicile din reviste, nu mai "acord" interviuri: tot ce a fost genialoid în mine mă face acum să zâmbesc. știi cât mă obseda structura materiei? cât îl iubeam pe Dylan Thomas? știi cum plângeam ascultând "E perfect, mamă"? acum mentalitatea mea de producător s-a transformat într-una de consumator și nu mai simt nevoia să-mi cultiv obsesiile, să-mi întrețin nefericirea. visătoria mea tristă s-a resorbit acum, când ai răsărit deasupra mea, cu neoane curbe, de curcubeu. Cri, dragă eu. trec autoturisme absente pe șosele fluorescente. va veni spic de zăpadă și va fi altfel colorată fiecare piatră de pe stradă o să viscolească peste parbrize, capote iar noi, sub plapuma de satin vom citi la caldură Truman Capote în miros de scorțișoară și vin. în televizorul color cu sonorul dat încetișor din părul tău oricare fir, șuviță și franj va fi dublat cu frez, ciclamen și oranj (culorile nefiind bine reglate), Cri a mea cu tâmple perlate. știu acum că viața exista ca să fie trăită asta înveți de fapt de la o femeie: că nu ești nemuritor că nu ești tot una cu universul chiar dacă ești un mic univers. știu acum că nici un poem nu a schimbat viața nimănui. dă lăbuța (vei da și boticul) toamna își agață baticul în pomii turcoaz. noi hoinărim prin fototapetul cu frunze gălbui și cer de atlaz.
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate