Psalm pentru sufletul iubitei

Mai ai nevoie, poate, de mâna mea pe tâmple,
Să țese lăcrămioare din lacrimile tale,
Prin inimă să-mi ningă curatele petale,
Spre sufletul femeii ce sângele îmi umple –

Din fiecare floare, ai luat suav parfumul,
Și mi-ai topit în vene lunatice poiene,
Prin sufletul tău tandru, îngust, îmi trece drumul
Spre cuibul unei păsări, mireasă de poeme –

Aripile-ți descopăr, mereu, pe ai mei umeri,
Zbor de pământ și-acuma, din cer, mi-ai dărui,
Tu știi eternitatea să numeri în copii,
Și în copii, țărâna ce suntem, să o numeri

Purtând la sân biserici ce vor silabisi…

23 august 2006