am iubit. mi-am întins brațele în jurul ființei
ea a luat piatra și mi-a zbrobit fiecare oscior
când nu uit, mă zbat. atunci dezleagă lațul și îmi spune să plec. așa mă scuipă. libertatea îmi ia respirația. ea știe. îi ling tălpile. tac.

orice zdrobire îți aliniază oscioarele ca pe soldați
se ridică unele peste altele. coloana vertebrală îți spintecă noada. lumea nu e un lighean în care adulmeci
urma sângelui, așa cum ai fost învățat. ochiul ce te-a privit în timp ce îți arunca firmituri e la rândul lui firmitura altui ochi.tu ai înfulecat fără să privești în sus. din când în când, lumina te-a orbit. ai cules raza. ai păstrat-o în groapa ta pentru vremea când ochiul ființei va adormi,dar ai uitat că tot în cușca ta e groapa

îl privesc

el îmi deschide maxilarele mâna îi alunecă spre capătul ombilicului.printre degete sângele bolborosește într-o crustă subțire.îmi trage afară stomcul și îndeasă înăuntru iubirea
mi-e foame

mănâncă!

nu vreau să mușc doar pentru că vrei tu. durerea mă chircește

te vei înfige în iubirea asta ca un animal hăituit
în cuțitul vânătorului.o să horăcăi scurt o să te zbați
mușcă!

de ce aș asculta de tine?

pentru că nimeni nu te-a iubit într-atât cât să te cocoațe pe umerii lui și să îți târâie crucea

de unde știi tu asta?

rătăcesc într-un punct fix, la marginea lumii tale.
mă așez și îți privesc pasul. lațul tău e aprope.
vei rătăci și tu.

eu nu rătăcesc. picioarele mă trag spre margini. mi se desprind de trup. mă lasă suspendată într-o lume căreia nu îi aparțin, însă îmi aparține.

nu mă interesează picioarele tale. vreau să te văd murind.

eu nu mor. mă refugiez într-un lagăr. mă înghesuie șobolanii dinții lor îmi intră în coapsa însemnată. atunci mă simt în siguranță. dar eu greșesc.

probabil. cum ai putea ști că-ți spun adevărul?!

carnea ta e o minciună. dar de la capătul lumii mele
sărut umărul tău stâng ce zgârâie pământul.
tu nu mai vezi pana.