agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2006-09-09 | |
Trăim în cimitire! Ce-s oare-aceste blocuri
De nu sicrie-n caturi? Când soarele apune, Ne-ndeamnă către ele, din diferite locuri Unde muncim în ziua, dorul de-ngropăciune. Dar stai – e încă șase! Mai sunt asemeni nouă Și alții. Se-ncropește un grup în berărie; Și stăm si bem cu râvnă până se face nouă Sau pân’ cădem sub masă în stadii de beție. Ne clătinăm ca zombii. Duioasa despărțire, C-o strângere de mână, și lungul drum spre groapă Ne dezmembrează trupul intrat în putrezire, În care viermii vremii cu duioșie sapă. Vine curând și noaptea. Ne coborâm în criptă Ca să primim răceala și palma vre’unei soațe Ce stă în pragul ușii de multă vreme-nfiptă, Stângând venin și ură cu înfoieli de cațe Morală în litanii: de sete și de foame Uităm; aperitivul îl digeram alene, Tăcând, pentru-a închide incipente drame Și măsurând pereții cu ochii printre gene. Gustăm apoi otrava. De s-a sfârșit discursul, C-o resemnare mută, în doliu, ne îmbie, Spre masa – tragedia își urmărește cursul; Se mută însă scena într-o bucătărie. Ne-așteaptă-apoi sicriul. Pe catafalcul moale, Ne culcă-ncet sfârșeala dar somnul nu mai vine, Căci ne strivește soața cu cărnurile-i goale, Dorind îmbrățisarea cu geamăt și suspine. O scurtă agonie: cadavrul i se-ntinde Livid și ne îngropă sub ea în revărsare; Când totul se sfârșește și somnul ne cuprinde Balena se întoarce și sforăie mai tare. Cu gândul stins, o vreme, ne preocupă banul, Și griji ce ne apasă, mai greu, pe zi ce trece; E un coșmar și cade, tăcut, pe noi tavanul Iar în cavou se face din ce în ce mai rece. Capacul se închide trântit de oboseală; Murim în spasme scurte și ne trezește ceasul În cruda dimineață- o zi la fel de goală. Ne părăsim cosciugul grăbind spre muncă pasul, Din nou prin cimitire. Plutind printre morminte Aceleași spectre stranii, ce n-au să mai învie Ne însoțesc. Degeaba, căci vraja lor ne prinde, Și ne plecăm cu râvnă, prinși sub necromanție. Blestemul este veșnic. Nu vom avea nici parte, De-odihnă, drept răsplată, căci nu avem iesire Din ciclul ce se-nchide: de vom muri în noapte, Vom învia în ziuă. Trăim în cimitire. 1.IX.2000
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate