Într-o bună dimineață,
Gică, ginere de soi,
Plin de sine și de viață,
O porni în pas vioi

Către crâșma lui Firică,
(Mare om, dar fără carte),
Să bea numai una mică,
Doar de-atâta are parte.

Se-nțolește dar Gicuță
Și se piaptănă-n oglindă,
Se admiră olecuță
Și uite-l că iese-n tindă.

Gică, fante-n Ferentari,
Are-o soacră, să-i trăiască,
Acră-i și cu dinții rari,
Nimănui nu-i trebuiască.

Educat și galanton,
Când o vede, o salută,
„E femeie și-i bon ton
Chiar de-i surdă și cam slută“.

Bicicleta, de-a călare,
Ea o mână abitir,
„Unde fugi așa de tare?“
„Ia, mă duc la cimitir!“

„Spune-mi numai!“, zice Gică,
Fante, ginere de soi,
„Cine-aduce, la adică,
Bicicleta înapoi?“