sânul ei de magnolie într-o
scenă beket,tei dezgoliți
de veșminte,mă aduce
pe brațe rănit,mâna mea ține
strâns gâtlejul morții.
eram într-un avion supersonic
deasupra tropicelor,caii
tropăiau pe craniul meu
spart pe care-l sărutau
călugării celor șapte crampoane.
sânul ei era ca o icoana
plângătoare de minuni,pe dealul crucii,
pe dealul obrazului,din
sângele acela zburau molii,pinguini
de plastilina și monumente
de ceară exact pe umeri astfel
că la fiecare mișcare
sunau sirenele,sunau fără încetare
pâna asurzeai,pâna deveneai
mut doar în tine însuți
înțelegându-te
prin semne de peșteră..