vântul de toamnă fredonează romanțe,
mă poartă în vreme,
foșnește prin gânduri,
brăzdează cuvinte cu mii de-nțelesuri
la mine pe frunte.

pădurea îmbrăcată-n cămașă de noapte,
cu ramuri uscate
despică lumina
în cioburi de raze pierdute prin frunze
pierite-n rugină.

șoaptele tale năpădite de toamnă
freamătă stinse,
trosnesc prin vertebre,
în trupuri străpunse de verile noastre
cuprinse de umbre.