Se poartă Cronos, plin de perfidie
cu dorul ce venirea îți râvnește.
Privind răbojul cum se împlinește,
urăsc cu râvnă, gara mea pustie.

Mă scoate c-un tic-tac din reverie,
abia într-un târziu, parcă a milă.
Făcându-mi așteptarea mai umilă,
urăsc cu râvnă, gara mea pustie.

Să-l cert pe-acest moșneag, e o prostie!
Cît el măsoară timpul care trece
în modul lui, nepăsător și rece,
urăsc cu râvnă, gara mea pustie.