umbrind această transparență
adevăruri mutilate acoperite cu pietre aproape funerare
doar treceri prietene doar treceri
lamura e întotdeauna în altă parte îți spui
îmblânzind neîncetat tremurul mâinii
ce lâncezeală ispititoare
să trăiești între propriile tale cuvinte
să faci din ele iglu pentru polul cel îndepărtat al pământului
relicve doar relicve ale unui timp cutreierat de spaime
rufe colorate întinse pe frânghiile altora
acum că depărtarea rodește pe ram putem tăia copacul
insinuant aprindem luminile orașului
semn că ne-am întors acasă
vom cuteza deci să răscolim cu degete subțiri
prin sertare vechi și tainice garderoburi

ar fi inutilă tăcerea
deși mult mai presus decât cuvântul