Eu cred c-ar fi preferabil să vii lângă mine să-ți spun
cum voi, domnișoare fragile, alergați prin această lume albă
ca niște puncte de căldură peste holograma iernii.
și vă tot duceți, așa, la infinit, iar noi calculăm mereu apropierea.


purtați în sine dragostea mai mult decât o poartă timpul
și din acest motiv atât de repede îmbătrâniți…


ai văzut vreodată un sat încremenit, până când, dintr-o parte,
se produce mișcarea, ca un zâmbet care ascunde neputința?
ți se întâmplă la fel –
te privesc atent și, la un moment dat, îți observ bătrânețea
venind înspre mine.


după această sentință, poemul nostru mai poate fi de dragoste?


știu multe lucruri despre voi
pentru că niciodată nu v-am privit ca pe-un pariu sportiv.
din acest motiv, pietrele cu care veți arunca înspre mine
se vor face nisip în mâinile pe care le-am învățat să strângă.


hai, vino lângă mine să îți spun că, într-o relație superficială,
femeia aduce tinerețea, iar bărbatul timpul!


nu mă voi lega cu lanțuri de nici un orizont,
viața e ocazia pe care o avem cu toții de a învinge moartea.


vino aproape, să nu deranjăm nici o parte a lumii!
ea o să ne lase liberi pentru ca noi să ne dăruim libertatea
reprezentanților ei.


tu de ce crezi că te chem: pentru că nu ești lângă mine,
sau pentru că trăiești?


pentru viață, eu am sens și chiar instincte, nu legi.