La ora poeziei
conjur verbul limbii române
să-mi fie martor
împerecherii de cuvinte -
poame coapte
cu sâmburi cât gonadele,
metaforele juisează versul,
o bucată de adevăr
cu dinții sparți
își face loc în față,
rimele se-aleargă și se-mping
la margine de vers, ideea
ca o dâră
se prelinge iradiind lumină.
E un du-te vino de sensuri
ce se întregesc în tine, cel care
în gând rostești sfios
această sarabandă de sunete și har.