agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2006-10-19 | |
Vă zbateți, obsedați de cercuri
Și transpirați, storcând în van Și flori din aur și de pe tavan, Orbiți de apă, roze beți din resturi. Turnați meticulos spoiala-n forme, Gândiți - calculatorul doct și nou: -La fix am întâlnire la metrou Să-i facă Faust față unei blonde. Vă obsedați de omul cel egal În stat, simțire, cugetare Si cultivați sămânță clonată natural Ferice-i toată, cu fața gudurându-se la soare. Când soarele se-nvârte, nărăvaș, L-amiazi vă cearcă-n ani, pe voi măsură, Dar se-arătase dimineaț-unui poștaș Ce-l căuta, mai iute ca lumina-n pași. Iar seara, în poiene-n asfințit, Iubindu-și luna dezvelită-n vis, Cu versul șchiopătat și nătăfleț, Școlea, jelind, doi tineri iubăreți. Și iar amiazi, iar soare-n mușuroi: -Unde-i poștașul, cu daruri pentru noi? -Ajung la toți pe rând, sunt obosit De dimineaț-am colindat un pic. Și-n plus, pachetele ce-aveți, Eu doar le adun, reconstruind scheleți. La toate oasele-am dubluri Și cranii multe, cu spărturi, Lăsați pe măine, o fugă să mai dau De dimineață, viruși-neuron să iau Din măr de rai, de la bărbatul-fără-pete Să roadă cariile din schelete. E vremea să mă duc, m-am luat cu vorba, S-a înserat și noaptea-mi umple morga. E noapte, sâmbătă-n verziș, Dar tot amiazi la licurici. Iubiții triști, de pași, ce sună, De parcă soarele-i în lună Și noaptea lor e invadată: -Tu simți, iubite? Eu sunt fată! -Sunt voci, dar oarbe, de lăcustă, Ce s-au pierdut, bârfind, prin pustă. Vorbesc de noi, în miez de noapte, Că ei ne știu din zi, că-s fapte! Nu mai e timp și loc de noi, de noapte, Iar m-au mușcat și rănile mi-s coapte. De dimineață-l caut pe poștaș Spunea că pleacă azi, poate-a rămas. Voia să-i minta, cum că le lipește Altoi de viță la scheleți pe creștet. Să-i facă nalți, mai vii, mai sobrii, Dar s-or mânca-ntre ei, nerozii, C-altoiu-i dulce, seva-i de-aur plină. De-i torni si sânge-n rădăcină Ca elixir puterea-n ei visează, Se cred mai nalți ca soarele de-amiază. Dar uite, e poștașul șchiopătând Pesemne l-a prins noaptea-n timp mergând: -N-am rătăcit demult sub semn de lună, Pândit de ochi de umbră, sub pavăză de humă. Eram tot doi, poștașul tată ne-a salvat; Acum sunt el - timp pentru voi am stat Ca să vă trec in noaptea ideală, fără umbre Cu trup perfect - milenii grămădite în secunde. Să vă iubiți în interiorul mic, Adânc în voi, opus lui infinit. Iar tu, ca viitor poștaș, Să mă-nsoțești din ceas în ceas În infinitul mare si răzleț Să facem OM din umbră și scheleți. Iar tu, fetițo, fi pe pace! Plecarea lui cât o clipire face În noaptea voastră fără taină, Să dați conturului o haină. Voi incropiți prin puncte simple Obiecte pline, fără umbre. Dar plec, vă las să v-odihniți Cu lung cuvânt sunteți veniți. Dar nu uita, băiete-i timp de carte, Aici e totul măsurat în cuante. La glasul meu s-asculți, fi pregătit, Trăind prin ea n-o să fi obosit. Deși călătoria-i grea și lungă, De ea te leagă gându-ntr-o secundă. Mă duc și eu in noaptea mea, Nu râdeti! Nu-s imun! E tot așa. -Tu știi, iubite? Eu sunt fată. La mine vii mereu îndată, Dar lumea ta e mult mai lungă, Tu vezi și timpul, eu o dungă Și mă gândesc -- îmbini cu greu Printre scheleți și trupul meu. -Eu caut a patra dimensiune, Tu-mi dai chiar trei contur prin tine. De nu-i o roza, nu-i! îs multumit. Atâta pot! cu tine-s fericit! Și de vreodat-ajung cu greu, E-al nostru merit și al tău. Eu sunt nimic, cu tine-s tot Și pot poștaș să mă socot. Femeie, tu te naști desăvârșită Cu predilecție, spre a fi iubită. Eu drum spinos am de parcurs Să mă fac om de unde nu-s. Dar jos bondarii tot așteaptă Pe la amiazi să se întoarcă Poștașul cel cu tolba plină, Perfecți să-i facă, fără vină Că văd în umbră doar lumină. Și azi se roagă cu pricină. Iar voi, ce mai căutați în floare, Nu nebuniți! aveți răbdare! Nebun -- vedeți-l în simțiri Cum spui la roză -- trandafir! Căci sunt scheleți lipiți cu mir; Eu n-am, nici caut, dar admir. Dar voi, catând în roze semn, Nu le-ncurcați prin buruieni! Vă spun, iubirea-i primul pas Pe scara lunecoasă ce-a rămas. Și de cădeți, nu-i a femeii vină: Ați pus scheleți la rădăcină. Vedeți femeia -- chip carnal Și nu-i luați seva cea de dar. Trăiți în lumea buzelor, Pentru căldura rozelor! |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate