agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2006-10-30 | |
undeva într-un cartier
din marginea de vest a orașului jumătate bucolic jumătate mirosind a beton și oțel brațe de macara peste crengi de copaci singuratici balansau tristețea dintr-un balcon în altul până la cele mai înalte etaje... singurătate de deșert zdrențuită de câinii rămași fără ogradă urlându-și deznădejdea în căutarea stăpânilor... umbra nu mai murea în amurg ca orice umbră de copac de piatră sau de trandafir- devenise perpetuă lățindu-se și îngroșându-se și umflându-se ca o burtă cirotică... era vremea când se lepădau nucile de coaja lor verde-amăruie și sâmburii îmbrăcau cămașa de mire- dulce-amărui era gustul aerului pe care-l respiram prin toți porii adolescenței noastre teribiliste întrun oraș rarefiat adică lipsit îndeajuns de ozon dar plin de orgolii burghezo-proletare cu iz intelectualist și iubiri consumate între două ședințe de cenaclu în sala de lectură a unei biblioteci prăfuite... eram tineri chiar ai dracului de tineri frumoși și deștepți și puternici și plini de orgolii asemeni tuturor provincialilor care visează la ziua încoronării ca prinți întro țară în care virtutea o găsesti rătăcită doar în cărțile de istorie și-n lacrimogenia unor povestioare de-amor... eram tineri refuzam nonșalant ipocrizia călărind pe străzile desfundate ale orașului aceeași Rosinantă șchioapă și chioară în bătăliile cu morile de vânt. Hei Don Quijote, Sancho Pantza n-acelaș birt din colț de stradă rămas din vremea lui Pazvante spre miezul nopții dă paradă cu fanți,cu fufe,cu bacante vin toți gagii,toți nărozii din cartiere mărginașe urlă prin pereți zăvozii târfe de bordel,codoașe pițipoance și silfide pești de curve,bișnițari poame dulci și aguride și neveste ,fete mari marțafoi și matracuce plozi de țâță și toți durii- șuții cu inel pe dește și țigarea-n colțul gurii... Ai, Don Quijote,eram tineri doar Sancho Pantza mai bătrân purtam chiar flori la butonieră și eticheta de nebuni... recitam Willon și Rembaud și Withman punănd în degetul iubitelor de-o seară inelul de iarbă al poetului... o, cât de tristă și cât de frumoasă adolescența noastră pe care-am purtat-o ca pe o haină prin toate anotimpurile unui an galactic... eram tineri visând la Glorie și la țeluri înlte croind la planuri cum să cucerim literatura română și visând la vremea când reântorși în urbea natală ne vor primi cu trămbițe și flori rugându-ne insistent să ne alegem singuri locul viitoarelor noastre statui... era vremea când se murea frumos și-ne -odihneam de moarte privindu-ne senini... în tot ce-i scris,nu-i loc și pentru mine dar, unde sunt zăpezile de-alt'dată ?
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate