agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 1104 .



La observatorul de urși
poezie [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Artangel ]

2006-11-16  |     | 



Liniștea se așterne
pe întinderi eterne,
molizii se apleacă
vântul rece să treacă.

Dar zăpada rămâme
pe crengile stăpâne
din zona vizitată,
de grei fulgi săturată.

O potecă șerpuind
printre brazi, ea unduind
coboară încetișor
sub povara pașilor.

Ca din povești aduse,
în ambient expuse
tablourile toate,
aici sunt agățate.

Un observator trainic,
acum apare falnic
la dreapta în luminiș
când am trecut de desiș.

Ușurel urcăm pe scări
cu înghețatele nări.
Păstrând liniștea ușor
ajungem la foișor.

Dar cheia o căutăm,
să deschidem, să intrăm.
Un pat mic, un scăunel,
ne așezăm ușurel.

Prin fereastra cea mică
priveliștea unică
ne incântă privirea
jucăușii fulgi de nea.

O troacă în luminiș
unde roată e desiș,
cu concentrate plină
vrea ca ursul să vină.

Pe bara transversală
un hoit cu multă fală
atârnă mărinimos,
dar ținând capul în jos.

Seara se lasă încet
pe al brazilor creștet.
Se aud pași care vin,
de urs mare, din senin.

Vine până la troacă,
aici parcă se joacă.
Se uită și mănâncă
dar… foarte atent încă.

Dar nici nu s-a săturat,
în desiș a și plecat.
Un alt urs mai măricel
vine, vine ușurel.

Pe spinare aduse,
concentratele puse,
cu poftă consummate
scad încetișor toate.

Simte vântul adiind,
prinde un miros venind,
pare cuprins de frică
și iute se ridică.

Și acesta dispare.
Vine un urs mai mare.
De mâncat s-a apucat,
încet s-a întunecat.

Și așa timpul trece,
se face unsprezece.
Cel mai mare apare
la troacă, la măncare.

Natura vrea să spună
totul sub clar de lună,
că știe ceea ce face
de-i lăsată în pace.

Curge iarăși liniștea,
dispare priveliștea,
se întunecă totul,
părăsesc urșii locul.

Pe fereastră noi privim
dar nimica nu zărim.
Pe cărare ne aflăm
pentru că și noi plecăm.

Crengile se îndoaie,
ușor se înconvoaie
când pe lângă brazi pășim
drumul ca să-l nimerim.

Orice tufă o privim
căutând ca să zărim
poteca dispărută,
de zăpadă umplută.

Și ca o ușurare
când dăm de drumul mare,
voioși pașii-i întețim
către casă, să dormim.

Natura m-a fermecat
dar să vă spun am uitat,
nu știu de ce uit mereu:
am fost cu bunicul meu.




.  |










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!