Poem filosofic I

In fiecare dimineață lumina sobrei vieți
Crispată de energia nopții
Pătrunde în amorțita mea cameră
Și mă trezește, mă luminează,
Mă învigorează ca să mor spre seară
Când obișnuit cu plecarea ei voi spune:
Urmăm calea spre delir.

Și ce bucurie, ce mirare să mă mir?,
De casa noastră … cimitir
De lumea mea cu îngeri
Care vii și care morți,
Dacă nu rămân doar humă
În văzduhul în care mă duc
Ca descompunerea-mi de plângeri.

Liber sunt până în fața ușii
Și pe urmă… sclav o zi
Și încă una și iar una
Și tot așa în zi de zi,
Doar în casa mea de carne
Strig în disperarea-mi mută:
Delirăm cu toții-ntruna.