¤ ¤ ¤


azi deschizi încă o carte ieri neîncepută
mâine e tot neterminată și așa totdeauna.
între pagini albe seara așezi șarpele cu clopoței
noaptea sună acolo unde e îngropată
dimineața te-așteaptă într-o liniște mare.
așa încerci mereu să povestești visul:
două mâini ți se agață de haine și vor
să te tragă dincolo. pe jumătate deja
ești acolo. un liftier te cheamă în colivia
cu privighetori și te întreabă dacă ești
obosit sau bolnav. sunt – spui târziu
sesizând că liftul nu are oglindă
că se prăbușește fără-ncetare. pe naiba
mai zice acela, dezbracă-te,
copiii dorm în celălalt salon.

așadar scrii în fiecare dimineață
crezi că scapi. povestești
repovestești evadarea. în cartea cea albă
un șir de șoricei cenușii. ca
o funie groasă mișcătoare.