agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ sunt în corpul meu
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2006-11-27 | |
Williams
...să vă povestesc acum despre păpușa mea pe nume Williams pe care am găsit-o într-o cutie de la ajutoare umanitare (aruncată undeva pe stradă) e îmbrăcat(ă) în cămașă cu manșete, în veston, cu bască și pantaloni în carouri - un adevărat dandy mai ales că are și un păr blond, strălucitor ochi de un albastru profund și privește atât de expresiv înainte de parcă ar vedea ziua de mâine Williams e deosebit(ă), așa spun toți care mă vizitează (o fac mai mult pentru el); mulți mi-au urat să am un soț sau un copil asemeni lui alții mi l-au cerut de vânzare la un preț bun eu bineînțeles nu am acceptat oferta (ce mamă își vinde propria sa odraslă?) nu plânge, dragă Williams, îi zic păpușii mele second-hand eu nu te voi părăsi niciodată așa cum nu m-a părăsit pe mine Dumnezeu atunci când mama m-a pus într-o cutie de carton, la adăpost de ploi și de gurile rele și păpușa, el(ea) se bucură enorm auzind acestea de la propria sa mamă second-hand, upanișăm un timp apoi visăm împreună la timpuri când vom fi mai fericiți când casa noastră va fi o cutie de carton mare, cât universul, iar singurătatea noastră va fi mai bogată în amintiri și vom putea cumpăra de pe ele alte și alte păpuși - jucării pentru Williams.
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate