Îndes clorofila în zâmbetul stors
al unui plânset fără lacrimi,
rămân umil la fereastra remușcării,
să croșetez gânduri albe, amorțite.
Ceața privirii și-a risipit aburii
și primăvara a luat cu ea
penultimii prizonieri.

Eu am rămas uitat în zâmbet stors,
la capătul neclintit al unei ferestre.