NOAPTE DE NOIEMBRIE
privesc pe geamu-ntunecat, la ploaia care lene cade,
natura plange ne-ncetat; clipe de doliu-n asta-noapte,
timpul, o clipa s-a oprit din lungul drum care strabate,
un infinit nedefinit in care noi suntem o parte.
pamantul soarbe insetat , lacrimi de ingeri varsate
nu este apa acest lac, este durere si pacate.
in mine simt rece fior, iar inima mai tare bate
in pat ma simt precum in tron, caci totu-n jur este doar moarte.
frunzele cad si-n jocul lor ma regasesc pe mine poate
cand luat de vant sunt calator, prin viata asta ca o carte.
si ma gandesc c-adeseori m-afund in lucruri desarte
sperand ca voi gasi candva, un rost cararii mele moarte.
tot ce-mi doresc: sa las ceva, chiar daca eu voi fi departe
iubirea mea, speranta mea; nu pot sa cred ca dispar toate.
dar am uitat sa mai traiesc adevarata libertate
fara sa vreau imi amintesc, cand ploaia in geam lene cade.
o adiere zburda lent printre copacii fara roade,
smulgand din parul lor carunt, frunze, pe jos imprastiate
ce luminate sunt de-o stea care-ndrazneste sa se-arate
apoi dispare printre nori; m-amuz de-a ei timiditate.
ceva imi suna in ureche, un urlet ratacit in noapte,
sunt cainii uitati de stapani, pe care foamea tare-i roade.
limbajul lor de-l poti afla, auzi vaiete disperate,
in seara asta au primit rasplata vietii aparate.
din ploaia rece privesc lung, la usile toate-ncuiate
speranta lor ramane vie pana in zori si mai departe.
sunt suflete inchiriate in acest joc plin de pacate
ce se va termina atunci cand inima-n piept nu mai bate.
in noaptea asta adevarul se-ntrezareste printre pleoape
nu ploaia face noaptea rea ci cruda realitate
realizez privind pustiul ca numai eu sunt cel ce poate
sa aiba grija de mine, sa ma iubeasca pan-la moarte
pana acum poate-am fost caine ce-a asteptat sa se arate
o mana care sa dezlege lantul robiei purtate,
crezut-am eu lumea mai buna, s-acele vorbe spuse-n soapte,
crezut-am eu in idealuri ce in picioare-au fost calcate.
gandesc acum atatea lucruri prin viata mea imprastiare,
de as gasi raspuns la toate as face zi din asta-noapte
si fiecare picatura care din cer pe pamant cade
as transforma-o intr-o raza spre calea buna sa ma poarte,
as face cainii stapani, omului rau sa ii arate
ca acel lant la gatul sau este dorinta pentru moarte
omului bun i-as da iubire caci doar iubind drumu-s strabate
celor care pe geam privesc le-as da uitare pentru toate.